Parohia Sfânta Treime Straja, com. Tarcău, jud. Neamț a fost înființată în data de 1 iulie 2002, prin decizia 407/2002 a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
În data de 10 martie 2003 este numit preot paroh PC Sofrone Ciprian – Niculai, prin decizia 147/2003.
Parohia are în componență aproximativ 145 de familii (525 suflete), fiind o parohie mică, cu multe văduve, fără biserică, casă parohială, cimitir propriu.
Întrucât parohia nu dispunea de spațiu de desfășurare a serviciilor religioase, cu ajutorul Primăriei Tarcău, prin hotărârea nr. 14 din 28. 03. 2003, se obține ca loc de slujire clădirea fostului Cămin Cultural Straja. În prezent slujbele se desfășoară tot în acest spațiu, care ulterior a fost transformat în paraclis. Prin HCL al comunei Tarcău nr. 43 din 29 august 2007 și prin Contractul de donație nr. 1065 din 22 mai 2008 încheiat la BNP Bicaz, Căminul Cultural trece în proprietatea Parohiei Straja pe o perioadă nedeterminată.
Prin bunăvoința enoriașei Năclad Didina s-a obținut un teren în suprafață de 1200 mp pentru construcția noii biserici. Terenul a fost sfințit în data de 14 decembrie 2003 de PS Calinic Botoșăneanul împreună cu un sobor de preoți.
Între anii 2003 – 2006 terenul a fost în litigiu, neputând fi demarate lucrările de construcție.
Se obține autorizația de construcție nr. 41 din 14 august 2006. Lucrările de construcție a bisericii demarează în 2006, fiind executate de SC MoldConstruct SA, reprezentată de dl. ing. Ciobanu Romeo, sub supravegherea dirigintelui de șantier dl. ing. Costan Vasile.
În prezent construcția este ridicată, fiind din cărămidă, cu demisol, acoperiș din lemn și tablă de cupru.
Se speră ca într-un viitor apropiat să fie terminată și apoi sfințită.